Salone del Mobile 2022 – noi tendințe în amenajarea spațiilor

Ultimile Articole

se:kit tetiera sedus

Se:kit în oferta GreenForest

Pentru că ne interesează să furnizăm mobilier de birou de calitate, anunțăm cu entuziasm adăugarea unui nou produs inovator în oferta noastră, scaunul Se:kit de la Sedus. Acest model promite…
Outdoor Office Day Urban Link 15

Competiția Urban Link 15′ – ediţia 2024

Anul acesta se va desfășura cea de a IV-a ediție a concursului Urban Link15’. Inițiat de Societatea ErgoWork și cofinanțat de GreenForest, acest concurs oferă studenților pasionați de arhitectură, design…

Salone del Mobile 2022 – noi tendințe în amenajarea spațiilor

1 cover Lualdi SalonedelMobile2022 09

În perioada 7-12 iunie, a avut loc cea de-a 60-a ediție a Salone del Mobile. Cu această ocazie, pentru câteva zile, Milano a fost oraşul care a oferit vizitatorilor săi un program abudent în întâlniri tematice şi oferte comerciale. Personalități de renume din lumea designului, tehnologiei, artei, performanței, educației și comunicării au participat la discuțiile organizate de Salone. Scopul acestora a fost, nu doar promovarea designului, ci şi implicarea celor care activează în acest domeniu în proiectarea dezvoltării durabile şi implicarea într-o transformare ecologică.

Un pas important pe care l-a făcut comitetul Salone a fost aderarea la Pactul Global al Națiunilor Unite. Prin această inițiativă a cerut companiilor să adopte și să susțină valorile sustenabilității pe termen lung, să promoveze o mai mare responsabilitate față de mediu, să susțină protecția drepturilor omului și să lucreze împotriva corupției în toate formele ei.

Tendințe 2022

Una dintre cele mai evidente tendințe de la Salone din acest an a fost utilizarea de nuanțe pământii, maro ars, crem și diverse nuanțe de bej. Toate acestea au fost completate cu palete de culori armonioase şi diverse, cu nuanțe de verde, albastru și teracotă pentru a crea un aspect sofisticat, dar care ancorează subtil spațiul.

Pentru a sublinia importanța responsabilității față de mediu, la ediția de anul acesta a Salone del Mobile, a existat o absență notabilă a materialelor plastice și a compușilor artificiali. Noua tendință în viitoarele proiecte de amenajarea a spațiilor este folosirea materialelor tradiționale precum lemnul, fibrele naturale, cărămizile, piatra, marmura şi textilele naturale (in şi bumbac). Pentru piesele de mobilier expuse la Salone au fost folosite inclusiv alama, cuprul, nuanțele slabe de metal, împreună cu sticla colorată și șlefuită cu scopul de a accentua piesele.

Anul acesta, în loc de forme geometrice structurate, care au fost relativ populare în ultimul deceniu, majoritatea pieselor de mobilier şi accesoriile au luat forme curbate și organice, generând un sentiment de confort, accesibilitate și joacă.

Furnizori GreenForest prezenți la Salone del Mobile:

SOFTLINE este este brand specializat în sectorul scaunelor. De-a lungul a 40 de ani de istorie, SOFTLINE a furnizat pieței design-uri inovatoare datorită cercetării continue a formelor expresive și a combinațiilor de materiale.

PEDRALI este o companie italiană care produce mobilier cu design contemporan. Colecția prezentată în cadrul Salone del Mobile este rezultatul unei cercetări riguroase și atente pentru a crea produse de design industrial funcționale și versatile din metal, plastic, lemn și tapițerie, chiar şi combinate între ele.

INFINITI este un brand tânăr născut în 2008, care oferă mobilier conceput pentru mediul de lucru, pentru relaxare și socializare. Creativitate, inovație tehnologică, design-thinking: acestea sunt conceptele cheie pentru înțelegerea filozofiei Infiniti, care propune accesorii de mobilier – scaune, taburete, mese, canapele – create pentru nevoile vieții contemporane.

Infiniti

infiniti2

FANTONI este o entitate industrială de succes pe piața internațională în producția de mobilier de birou, PAL și panouri MDF. De la autoproducția de energie până la dezvoltarea de noi materiale, de la cercetarea ergonomică până la designul durabil, de la producția de cleiuri și rășini până la promovarea culturală, circuitul se reînnoiește constant, pe măsură ce îşi menține focusul pe un obiectiv neschimbat: oamenii, sănătatea şi confortul lor.

Fantoni

Fantoni2

 

GABER interpretează acel echilibru între măiestrie și industrie prin crearea de mobilier care poate să satisfacă gusturile și nevoile publicului internațional, cu un nivel ridicat de personalizare și o gamă largă de finisaje. Eficiența producției, cercetarea continuă şi atenția la detalii permit realizarea de scaune, mese, sisteme fonoabsorbante şi accesorii de mobilier: soluții de amenajare practice, versatile şi durabile.

 

Salone del Mobile

gaber 04

gaber 01

QUINTI a fost fondată în 1975 și s-a dezvoltat ca producător de componente metalice pentru scaune și canapele. 1993 a fost anul care a determinat punctul de cotitură în istoria companiei. Sosirea în companie a lui Mirko Quinti a început cu un proces de dezvoltare de neoprit care încă durează. Fotoliile, mesele și accesoriile Quinti pentru birou sunt inspirate din conceptul de design funcțional. Combină căutarea formelor originale cu dorința de a crea produse practice și funcționale.

Salone del Mobile Quinti

Quinti 2

Quinti 3

RESOL a fost fondată în 1961 şi produce produse cu valoare adăugată ridicată în design, inovație, durabilitate și tehnologie. Resol este sinonim cu „Îmbracă-ți spațiul”. Brandul spaniol lucrează cu designeri recunoscuți la nivel internațional.

Resol2

Resol3

Resol1 Salone del Mobile

 

Sursă fotografii: https://www.salonemilano.it/en

Let's Stay
In Touch

CONTACT US:
Timișoara 300133, România
bd. Simion Bărnuțiu nr. 28
+40 256 490284, +40 256 226621
office@greenforest.ro
București 011469 România,
Galeria World Trade Center, piața Montreal nr. 10
+40 212 306060, +40 318 054123
bucuresti@greenforest.ro

Cluj Napoca 400221, România
str. René Jeannel nr. 8, incinta Novis Plaza
+40 364 737182
cluj@greenforest.ro